Å·±¦ÓéÀÖ

“ÃŽntotdeauna va exista un el căruia să vrem a-i oferi lumea, un el al cărui zâmbet va fi antidotul pentru toate depresiile noastre. Un el care nu ne va înÅ£elege isteriile, dar ne va îmbrăţiÅŸa cu multă iubire. Un el care ne va privi dimineaÅ£a când dormim ÅŸi ne va săruta pleoapele fără să ÅŸtim. Un el care va ÅŸti să ne arate cât de simplă e iubirea, un el căruia îi vom da dreptate, în final. Femeile ÅŸi dragostea: o poveste fără sfârÅŸit, o poveste în care noi suntem eroinele, iar ei sunt cei care ne salvează, la nesfârÅŸit.”
― Andres, ÃŽncă o dorinţă

“Cascada părea ruptă dintr-o poveste, uÅŸor ascunsă de desiÅŸul pădurii. ÃŽn spatele ei se ascundea o mică grotă. Numai un „obiÅŸnuit al loculuiâ€� ar fi putut să ÅŸtie de existenÅ£a ei. Iar Brian ÅŸtia. Au intrat acolo. Arăta ca un cuibuÅŸor de nebunii. Ea ar fi vrut să spună ceva, dar a tăcut.

Oare câte femei a mai adus aici? Oare câte s-au lăsat impresionate de farmecul lui?”
― Andres, ÃŽncă o dorinţă

“Douăzeci È™i cinci e prea cinică È™i sofisticată; treizeci e numai bună pentru paloarea excesului de muncă; patruzeci e vârsta poveÈ™tilor lungi, care durează cît un trabuc fumat în întregime; È™aizeci e... ah, È™aizeci e prea aproape de È™aptezeci; dar cincizeci e cu adevărat floarea vîrstei. O ador.”
― F Scott Fitzgerald, This Side Of Paradise

“ÃŽncercăm să ne alegem mijloacele È™i apoi luăm ce putem â€� È™i ne mai È™i bucurăm.”
― F Scott Fitzgerald, This Side Of Paradise

“ÃŽi răspunse însă doar urletul unei haite de lupi. Se speriase de-a binelea, începuse să alerge fără o direcÈ›ie precisă ÅŸi nu recunoÅŸtea nimic. Se împiedică ÅŸi căzu cu faÈ›a pe un muÅŸuroi de furnici. Se ridică, ÅŸter²µÃ¢²Ô»åu-se agitat de furnici ÅŸi pământ, ÅŸi dădu cu ochii de o pereche de tălpi albe, de dimensiuni nemaiîntâlnite. Picioarele erau aidoma trunchiurilor unor mesteceni, iar de sus, de sub coroana copacilor, se aplecă spre el o mutră ciudată, a cărei frunte era brăzdată de două riduri adânci.
-De ce ai ucis liniştea? i-a zis făptura aceea, cu reproş.
-Nu am ucis nimic, a răspuns copilul. Mi-am pierdut prietena, încercam să dau de ea.
-De cât timp o cunoşti? întrebă ființa aceea, cu vocea oarecum mai blândă.
-Păăi... de vreo oră, cred. Poate două.
-Åži poÈ›i spune că e prietena ta după o singură oră?”
― Ovidiu Baron, Cărarea ocolită

“ÃŽl priveam È™i nu puteam crede cum doi ochi pot fi atât de frumoÈ™i.”
― Andreea Cătălina, Imposibil

“Fără să È™tii faci parte din povestea altcuiva. O poveste grandioasă de succes care-È›i va schimba întreaga ±¹¾±²¹È›Äƒ. Te sperie ²µÃ¢²Ô»åul acesta? Atunci e bine! Continuă să mergi pe calea ta... Am î²Ô³¦°ù±ð»å±ð°ù±ð în tine...”
― Liviu C Tudose

“TrăieÈ™te în propria ta poveste È™i viaÈ›a-È›i va fi o eternă fericire!”
― Liviu C Tudose

“Copilul deschise uÅŸa ÅŸi intră în casă. Pe podea, paÅŸii se auzeau ca niÅŸte pocnituri scurte. Se uită pe fereastră ÅŸi văzu cu uimire o cu totul altă pădure decât cea prin care venise. Urcase printre stejari ÅŸi carpeni, iar dinăuntru vedea, prin geamul MeÅŸteroaiei, trunchiuri albe de mesteceni. Era ceva mai multă lumină în pădurea asta, putea străbate vreo cincizeci-ÅŸaizeci de paÅŸi cu privirea.
-Mi-ai făcut vreo vrajă şi mie? întrebă copilul.
-Nu chiar. Aşa îmi place mie, să mă mut dintr-o pădure în alta. Poți ieşi să te plimbi puțin, numai fii atent să nu te îndepărtezi prea tare de mine, altfel rişti să rămâi prizonier în altă lume şi de aici e teribil de greu să te întorci.
Pavel o apucă agale prin pădure. Era liniÅŸte perfectă, cum nu mai întâlnise niciodată, nici măcar paÅŸii lui nu se auzeau. Ca să fie convins că e într-o pădure adevărată, se apropie de un mesteacăn ÅŸi îi lovi uÅŸor trunchiul, aÅŸa cum baÈ›i pe spate un prieten. Apoi făcu la fel cu alÈ›i doi mesteceni, erau copaci veritabili, nu mai avea nicio îndoială. E drept că nici de data aceasta nu auzi niciun zgomot. Avea o senzaÈ›ie neobiÅŸnuită, dar mai degrabă plăcută. Se simÈ›ea uÅŸor, ca ÅŸi cum ar fi plutit, ar fi înotat sau altcineva ar fi mers în locul lui.”
― Ovidiu Baron, Cărarea ocolită