ŷ������

“„Libertatea este sclavie��
”În realitate, nici n-o să mai existe gândire, în sensul în care o înțelegem noi acum. Ortodoxia înseamnă a nu gândi - a nu avea nevoie să gândești. Ortodoxia înseamnă lipsa conștiinței.”
― George Orwell, 1984

“La necredinţă se ajunge din mândrie. Omul mândru vrea să cunoască toate prin mintea şi prin ştiinţa lui, dar nu-i este dat să cunoască pe Dumnezeu, pentru că Domnul nu se descoperă decât sufletelor smerite. Sufletelor smerite Domnul le face cunoscute lucrurile Sale, care sunt de neînţeles pentru mintea noastră, dar se descoperă prin Duhul Sfânt. Numai cu mintea omul nu poate cunoaşte decât cele pământeşti şi pe acestea numai în parte, dar Dumnezeu şi toate cele cereşti nu se cunosc decât prin Duhul Sfânt.
Unii se ostenesc toată viaţa lor să cunoască ce este pe soare sau pe lună sau aiurea, dar aceasta nu e de folos pentru sufletul lor. Dar dacă ne vom strădui să cunoaştem ce este înăuntrul inimii omului, iată ce vom vedea: în sufletul unui sfânt - Împărăţia cerurilor, iar în sufletul unui păcătos - întuneric şi chin. Şi e de folos să ştim aceasta, pentru că vom locui veşnic fie în Împărăţie, fie în chinuri.”
― Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei

“Domnul vrea ca noi să ne iubim unii pe alţii; în aceasta stă libertatea: în iubirea de Dumnezeu şi de aproapele. În aceasta e şi libertatea şi egalitatea. În rangurile pământeşti nu poate fi egalitate, dar acest lucru nu contează pentru suflet. Nu se poate ca fiecare să fie împărat sau prinţ; nu se poate ca fiecare să fie patriarh sau egumen sau întâi-stătător; dar în orice rang e cu putinţă să iubeşti pe Dumnezeu şi să fii bineplăcut Lui şi numai aceasta contează. Şi cine iubeşte mai mult pe Dumnezeu pe pământ, acela va avea mai multă slavă în Împărăţie. Cine iubeşte mai mult, acela se avântă cu tărie spre Dumnezeu, acela va fi aproape de El. Fiecare va fi preamărit pe măsura iubirii lui. Şi am înţeles că iubirea este felurită după tăria ei.”
― Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei

“Dacă îţi este greu, adu-ţi aminte de cuvintele milostive ale Domnului: "Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi odihni pe voi" [Mt 11,28]. Această odihnă în Duhul Sfânt sufletul o primeşte prin pocăinţă.”
― Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei

“Dacă îţi tai voia proprie, ai biruit pe vrăjmaşul şi vei câştiga drept cunună pacea sufletului, dar dacă îţi faci voia ta, eşti deja biruit de vrăjmaş şi urâtul va chinui sufletul tău.”
― Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei

“În fiecare zi hrănim trupul nostru şi respirăm aer ca el să trăiască. Dar pentru suflet avem nevoie de Domnul şi de harul Duhului Sfânt, fără de care sufletul moare. Aşa cum soarele încălzeşte şi învie florile câmpului şi ele se întorc spre el, aşa şi sufletul care iubeşte pe Domnul este atras spre El şi-şi găseşte fericirea în El, şi în marea lui bucurie vrea ca în toţi oamenii să fie aceeaşi fericire.”
― Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei

“Iată o cale scurtă şi uşoară spre mântuire: Fii ascultător, înfrânat, nu osândi, păzeşte-ţi mintea şi inima de gândurile cele rele şi gândeşte că toţi oamenii sunt buni şi Domnul îi iubeşte. Pentru acest gând smerit, harul Duhului Sfânt va via întru tine şi vei zice: «Milostiv este Domnul!»
Dar dacă osândeşti, murmuri şi-ţi place să-ţi faci voia, atunci chiar dacă te rogi mult, sufletul tău sărăceşte şi spui: «Domnul m-a uitat». Dar nu Domnul te-a uitat pe tine, ci tu ai uitat că trebuie să te smereşti, şi pentru aceasta harul lui Dumnezeu nu viază în sufletul tău; el intră însă cu uşurinţă în sufletul smerit şi îi dă pacea şi odihna în Dumnezeu. Maica Domnului a fost mai smerită decât toţi şi de aceea o preamăresc cerul şi pământul; şi oricine se smereşte va fi preamărit de Dumnezeu şi va vedea slava Domnului.”
― Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei

“Omul mândru nu vrea să vieţuiască după voia lui Dumnezeu: îi place să se conducă el însuşi şi nu înţelege că omul nu are destulă minte ca să se conducă pe sine însuşi, fără Dumnezeu.”
― Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei

“Toţi oamenii pe pământ îndură inevitabil întristări şi, deşi întristările pe care ni le trimite Domnul nu sunt mari, pentru oameni ele par de neîndurat şi îi întristează, şi aceasta pentru că nu vor să-şi smerească sufletul, nici să se predea voii lui Dumnezeu.”
― Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei

“Întotdeauna trebuie să ne rugăm ca Domnul să ne povăţuiască ce anume trebuie să facem, şi Domnul nu ne va lăsa să rătăcim.”
― Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei

“Dacă gândeşti rău despre oameni, aceasta înseamnă că un duh rău viază în tine şi îţi insuflă gânduri rele împotriva oamenilor. Şi dacă cineva nu se pocăieşte şi moare fără să fi iertat fratelui său, sufletul lui se va pogorî acolo unde sălăşluieşte duhul rău care-i stăpâneşte sufletul.
Asta e legea pentru noi: dacă ierţi, aceasta înseamnă că Domnul te-a iertat; dar dacă nu ierţi fratelui tău, înseamnă că păcatul tău rămâne cu tine.
Domnul vrea ca noi să iubim pe aproapele; şi dacă tu gândeşti despre el că Domnul îl iubeşte, aceasta înseamnă că iubirea Domnului e cu tine; şi dacă crezi că Domnul iubeşte mult făptura Să şi ţi-e milă de întreaga zidire şi-i iubeşti pe vrăjmaşii tăi, iar pe tine însuţi te socoteşti mai rău decât toţi, aceasta înseamnă că e cu tine un mare har al Duhului Sfânt.”
― Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei

“Iată, bucuria noastră: Dumnezeu este cu noi şi în noi.
Ştiu oare toţi aceasta ? Din nenorocire nu toţi, ci numai cei ce s-au smerit înaintea lui Dumnezeu şi şi-au tăiat voile proprii, căci Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă şi El viază numai într-o inimă smerită. Domnul se bucură când ne aducem aminte de milostivirea Lui şi ne facem asemenea Lui prin smerenia noastră." (idem)
"Dacă întâi-stătătorul este rău, roagă-te pentru el şi vei avea pace în sufletul tău. Dacă chilia e rea sau dacă ascultarea nu-ţi e pe plac sau dacă eşti istovit de boală, gândeşte în tine însuţi: "Domnul mă vede şi cunoaşte starea mea; să fie cum îi place lui Dumnezeu", şi vei avea pace. Dacă sufletul nu se predă voii lui Dumnezeu, nu-şi va găsi nicăieri pacea, chiar dacă ar păzi posturi mari şi ar stărui în ���ܲ�ă�����ܲԱ�. Cine învinuieşte pe oameni pentru faptul că îi fac reproşuri, acela nu înţelege că sufletul lui e bolnav şi că nu reproşurile sunt vinovate pentru suferinţa lui. Cel căruia îi place să-şi împlinească voia sa proprie, acela nu e deloc înţelept, dar cel ascultător degrabă va înainta [duhovniceşte], pentru că Domnul îl iubeşte.”
― Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei

“Este cu neputinţă să ne păstrăm pacea sufletească dacă nu veghem asupra minţii noastre, adică dacă nu vom depărta gândurile care nu-I plac lui Dumnezeu şi nu le vom păzi, dimpotrivă, pe cele plăcute lui Dumnezeu. Trebuie să priveşti cu mintea în inimă, ce anume lucrează acolo: lucruri de pace sau nu. Dacă nu, atunci vezi cu ce anume ai păcătuit. Pentru pacea sufletească trebuie să fii înfrânat, pentru că pacea se pierde şi din pricina trupului nostru. Nu trebuie să fii curios; nu trebuie să citeşti nici gazete, nici cărţi lumeşti, care pustiesc sufletul şi-i aduc urât şi tulburare. Nu osândi pe alţii, fiindcă adeseori se întâmplă că, fără să-l cunoaştem pe om, îl vorbim de rău, dar el prin mintea lui e asemenea unui înger. Nu te sili să cunoşti treburi străine, ci numai pe cele ale tale; nu te îngriji decât de ceea ce ţi s-a poruncit de "bătrâni" şi atunci, pentru ascultarea ta, Domnul te va ajuta cu harul Său, şi vei vedea în sufletul tău roadele ascultării: pacea şi ���ܲ�ă�����ܲԱ�a neîncetată.
În viaţa de obşte harul lui Dumnezeu se pierde înainte de toate pentru că n-am învăţat să iubim pe fratele nostru după porunca Domnului. Dacă fratele tău te întristează şi în clipa aceea primeşti un gând de mânie împotriva lui sau dacă-l osândeşti ori îl urăşti, vei simţi că harul te-a părăsit şi că pacea a pierit. Pentru pacea sufletească trebuie ca sufletul să se obişnuiască să iubească pe acela care l-a întristat şi să se roage de îndată pentru el. Sufletul nu poate avea pace, dacă nu va cere cu toată puterea de la Domnul darul de a iubi pe toţi oamenii. Domnul a zis: "Iubiţi pe vrăjmaşii voştri" [Mt 5,44], şi dacă nu-i vom iubi pe vrăjmaşi, nu va fi pace în suflet. Este neapărată nevoie să dobândim ascultare, smerenie şi iubire, altfel toate marile noastre nevoinţe şi privegheri vor fi doar spre pierzanie. Un "bătrân" a avut următoarea vedenie: un om căra apă într-un vas al cărui fund era spart; omul îşi dădea multă osteneală, dar toată apa se scurgea şi vasul rămânea gol. Aşa şi noi, trăim în nevoinţă [asceză], dar pierdem o singură virtute, şi pentru ea sufletul stă gol.”
― Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei

“Experienţa mi-a arătat că nu trebuie să gândeşti rău despre niciun om, căci pentru aceasta harul Duhului Sfânt pleacă din suflet. Dar dacă îi iubim pe oameni, Domnul ne va da ���ܲ�ă�����ܲԱ�a aşa încât, chiar şi în mijlocul oamenilor, sufletul va putea striga neîncetat către Dumnezeu.”
― Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei

“Scriu tuturor celor care, ca şi mine, vor fi într-o nenorocire asemănătoare: staţi bărbăteşte şi nădăjduiţi cu tărie în Dumnezeu, şi vrăjmaşii nu vor rezista, pentru că Domnul i-a biruit pe ei. Prin harul lui Dumnezeu am cunoscut că Domnul poartă de grijă de noi cu milostivire şi nici o ���ܲ�ă�����ܲԱ�, nici un gând bun nu se pierd înaintea lui Dumnezeu. Adeseori e ca şi cum Domnul nu ne aude; dar aceasta e numai pentru că suntem mândri şi cerem ceea ce nu ne este de folos. Chinuitor pucru este a recunoaşte mândria în noi înşine, dar Domnul lasă pe cel mândru să se zbată chinuindu-se în neputinţa sa până ce se smereşte. Când sufletul se smereşte, atunci vrăjmaşii sunt biruiţi şi sufletul află mare odihnă în Dumnezeu.”
― Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei

“Sufletul care a cunoscut pe Domnul învaţă printr-o îndelungată experienţă că, dacă trăieşte după poruncile Lui, atunci, chiar dacă nu mult, va simţi în el harul şi va avea îndrăzneală în ���ܲ�ă�����ܲԱ�; dar dacă păcătuieşte printr-un singur gând şi nu se pocăieşte, harul se scârbeşte, şi atunci sufletul tânjeşte şi plânge înaintea lui Dumnezeu.
Astfel, întreaga viaţă sufletul şi-o petrece în lupta cu gândurile. Tu însă nu slăbi în luptă, pentru că Domnul iubeşte pe cel ce luptă cu bărbăţie.”
― Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei

“Adeseori noi judecăm făpturile lui Dumnezeu în loc să ne predăm voii lui Dumnezeu. Cine se predă pe sine voii Lui sfinte, acela află odihnă, dar cine îşi chinuie mintea să priceapă toate, acela e neiscusit în viaţa duhovnicească. Ca să cunoască voia lui Dumnezeu, trebuie să se supună ei, şi atunci Domnul îl va povăţui prin harul Său şi viaţa îi va fi uşoară. Chiar dacă acel om ar fi bolnav sau nenorocit, va fi bucuros în sufletul lui pentru că e sănătos la suflet şi la minte şi vede cu mintea pe Domnul şi Îl iubeşte în smerenia duhului, iar din pricina iubirii Lui uită lumea şi chiar dacă îşi aduce aminte de ea, iubirea lui Dumnezeu îl învaţă să se roage pentru lume, şi aceasta până la lacrimi.”
― Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei

“Ei spun că era bogat şi se îmbrăca bine. Dar ei nu ştiu că bogăţia nu dăunează celui întru care viază Duhul Sfânt, pentru că sufletul acesta e cu totul în Dumnezeu şi e preschimbat de Dumnezeu şi uită de bogăţie şi de haine.”
― Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei

“Dacă este în tine o nedumerire, închină-te de trei ori până la pământ şi zi: "Milostive Doamne, Tu vezi că sufletul meu e în nedumerire şi mi-e frică să nu greşesc. Luminează-mi înţelegerea, Doamne." Şi Domnul te va lumina negreşit, căci El este foarte aproape de noi. Dar dacă te îndoieşti, nu vei primi ceea ce ceri. Aşa a zis Domnul lui Petru: "Pentru ce te-ai îndoit, puţin credinciosule?" [Mt 14,31] atunci când acesta începea să se scufunde în valuri. Aşa şi sufletul, când se îndoieşte, începe să se scufunde în gândurile cele rele.”
― Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei

“Când cel căruia nu i s-a dat să înveţe pe alţii învaţă totuşi, el întristează pe marele Dumnezeu.”
― Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei

“Sunt oameni, şi chiar oameni mari, care atunci când se iveşte o nedumerire, nu se întorc spre Domnul; or atunci trebuie să spună deschis: "Doamne, sunt un om păcătos şi nu înţeleg ce trebuie să fac, dar Tu, Milostive, luminează-mi înţelegerea cum şi ce trebuie să fac!" Domnul cel Milostiv nu vrea ca sufletul nostru să se cufunde în zăpăceala care vine de la vrăjmaşul şi ne insuflă ce trebuie să facem şi ce nu trebuie să facem.”
― Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei

“şa de neputincios este omul. Într-adevăr, suntem pământ, şi încă pământ păcătos. De aceea a şi zis Domnul: "Fără de Mine nu puteţi face nimic" [In 15, 5]. Aşa şi este. Când harul este în noi, suntem într-adevăr smeriţi, suntem înţelegători, ascultători, blânzi şi plăcuţi lui Dumnezeu şi oamenilor; dar când pierdem harul ne uscăm ca o mlădiţă ruptă dintr-o viţă.
Cine nu iubeşte pe fratele pentru care Însuşi Domnul a murit în mari chinuri, acela s-a tăiat din Viţa care este Domnul [In 15, 1]; dar pe cel ce luptă cu păcatul Domnul îl va ajuta.”
― Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei

“Prin el însuşi omul e firav ca o floare a câmpului: toţi o iubesc şi toţi o calcă în picioare.
Aşa e şi omul: uneori e în slavă, alteori în necinste. Dar cine iubeşte pe Dumnezeu, acela Îi mulţumeşte pentru orice întristare şi rămâne liniştit atât în cinstire, cât şi în înjosire.”
― Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei

“Dacă am fi fost smeriţi, Domnul ne-ar fi dat să vedem raiul în fiecare zi. Dar cum nu suntem smeriţi, trebuie să luptăm şi să ne războim cu noi înşine: dacă te birui pe tine însuţi, Domnul îţi va da sfântul Său ajutor drept răsplată pentru smerenia şi osteneala ta.”
― Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei

“Căci în cunoștința și credința cea către Dumnezeu stau mîntuirea și desăvîrșirea sufletului
Antonie cel Mare, Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii I, Humanitas, 2017, p.9”
― Dumitru Stăniloae, Filocalia I

“Patru sînt felurile generale ale părăsirii: una din iconomie, cum este la Domnul, ca prin păruta părăsire cei părăsiți să se mîntuiască. Alta spre dovedire, cum este la Iov și Iosif, ca să se arate unul stâlp al bărbăției, altul al neprihănirii. A treia spre povățuite duhovnicească, cum este la Apostolul, ca, smerindu-se în cugetare, să păstreze covârșirea harului. În sfârșit, a patraeste lepădarea, ca la iudei, ca, pedepsiți fiind, să fie încovoiați spre pocăință. Dar toate felurile sînt mântuitoare și pline de bunătatea și de iubirea de oameni a lui Dumnezeu��.
Sfîntul Maxim Mărturisitorul
Capete despre dragoste, ed Humanitas, 2017,
p.102”
― Dumitru Stăniloae, Filocalia - Volumul 2

“Fericirea își întipărește semnele sale în cei ce s-au învrednicit de ea prin împărtășire și-i face înfățișători ai ei.��
Sfîntul Maxim Mărturisitorul
ed. Humanitas, 2017, p.367
”Răspunsuri către Talasie”
― Dumitru Stăniloae, Filocalia sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii - 3

“Precum cel ce privește la soare e cu neputință să nu-și umple privirile de lumină îmbelșugată, la fel cel ce se apleacă să privească văzduhul inimii nu poate să nu se lumineze��
Isihie Sinaitul ”Cuvânt despre trezvie��
Filocalia vol IV, Humanitas, 2017
p.62”
― Dumitru Stăniloae, Filocalia sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii - 4

“Fumul care iese din lemne este greu ochilor, dar le arată lumină și desfătează pe cei ce i-a întristat mai-nainte.��
Filotei Sinaitul, ”Capete despre trezvie��
Filocalia vol IV, Humanitas, 2017
p.101”
― Dumitru Stăniloae, Filocalia sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii - 4