Å·±¦ÓéÀÖ

“[...]istoria, acest fluviu care inainta spre necunoscut, si al carui capat viu simtisem atatia ani ca eram eu, aveau s-o faca altii, mie imi ramanea doar acest teritoriu de cucerit si singurul cu care puteam s-o influentez: cuvantul scris. Nu era mult, dar nici putin.”
― Marin Preda, ViaÈ›a ca o pradă

“ÃŽnvăţată în cărÅ£ile de ÅŸcoală, istoria era o apoteoză a vitejiei neamului. Gândită dincolo de ÅŸcoală, istoria oamenilor măsura durata absenÅ£ei lui Dumnezeu.”
― Ionel Teodoreanu, Secretul Anei Florentin

“Regele Carol II a avut, aproape în egală măsură, mari calități È™i mari defecte. Motive pentru a fi admirat È™i hulit. Din păcate, domnia i s-a sfârÈ™it prost, în condiÈ›ii tragice pentru È›ară, aÈ™a că imaginea lui în posteritate a rămas mai curând defavorabilă.”
― Lucian Boia, Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 ÅŸi 1950

“pentru societățile moderne -lumea- înseamnă tot mai puÈ›in Cosmos È™i tot mai multă Istorie”
― Mircea Eliade, Noaptea de Sinziene vol. 2

“ÃŽn mod stereotip, în discursurile de absolvire, educaÈ›ia liberală se identifică cu acumularea înÈ›elepciunii È™i a cunoaÈ™terii de sine, dar aceste scopuri par a fi fost pierdute din vedere de metodologia actuală a predării È™i a examinării. Dacă le judecăm după ceea ce fac, È™i nu neapărat după ceea ce pretind cu atâta lejeritate, universitățile produc o majoritate de profesioniÈ™ti foarte bine orientaÈ›i (avocaÈ›i, medici, ingineri) È™i o minoritate de absolvenÈ›i de arte bine informaÈ›i cultural, dar derutaÈ›i moral, panicaÈ›i în legătură cu modul în care își vor câștiga existenÈ›a de acum încolo.
Implicit, i-am încredințat sistemului nostru de învățământ academic o misiune duală și posibil contradictorie: aceea de a ne învăța cum să ne câștigăm traiul și de a ne învăța cum să trăim. Iar pe cea de-a doua am pierdut-o, în mod inconștient, din vedere.

(...) noi am construit o lume intelectuală în care cle mai apreciate instituÈ›ii rareori se obosesc să pună cele mai serioase întrebări ale sufletului, darămite să le mai È™i dea răspuns. Pentru a rezolva incongruenÈ›ele, am putea începe să ne remaniem universitățile eliminând domenii precum istoria È™i literatura, categorii eminamente superficiale È™i care, chiar dacă acoperă un material valoros, nu urmăresc ele însele temele care ne bântuie cel mai tare sufletele.”
― Alain de Botton, Religion for Atheists: A Non-Believer's Guide to the Uses of Religion

“Mă gândesc că, deÅŸi concepem istoria ca pe ceva foarte mare ÅŸi rece, iar propria biografie ca pe ceva micuÅ£ È™i insignifiant, în realitate ÅŸi una È™i cealaltă sunt puse în miÅŸcare de răsucirea arcului mecanic. Se întâmplă ca vreo biografie să se ridice la rangul de istorie, dar se întâmplă ÅŸi invers â€� istoria alungă biografia din propria ei casă, provocând cataclisme.”
― Sorin Hadârcă, Zen la pachet

“Istoria este o explicaÈ›ie, dar nu o scuză.”
― Emil M. Cioran, Schimbarea la față a României

“Lumea nu este o justificare a lui Dumnezeu, istoria însă, este una a omului.”
― Emil M. Cioran, Schimbarea la față a României

“ÃŽn cadrul naÅ£iunii, democraÅ£ia a dat naÅŸtere unei pluralităţi de formaÅ£ii divergente, care răpesc evoluÅ£iei naÅ£ionale un sens convergent.”
― Emil M. Cioran, Schimbarea la față a României

“Inspectorul a scos un teanc de hîrtii. A început a mîzgăli hîrtia.
� E adevărat că ai vorbit copiilor despre Ion-vodă cel Cumplit?
� E adevărat. Trebuia să vorbesc. E în programă.
� E adevărat că ai spus că Ion Armeanul i-a tăiat pe boieri şi chiar pe preasfinţitul mitropolit al Moldovei, în ziua de Paşte?
� E adevărat. Scrie la carte.
� E adevărat că ai povestit copiilor cum l-au vîndut boierii pe domnitor, turcilor?
� E adevărat. Scrie la Cartea de citire.
� E adevărat că ai stăruit asupra faptului că Ion Armeanul îi iubea pe ţărani şi-i ura pe boieri?
� E adevărat. Scrie...
� Ştiu. La Cartea de citire...
� Atunci...
� E adevărat că la această lecţie ţi-ai dat osteneala să le vorbeşti copiilor frumos?
� E adevărat. Cum să nu fie adevărat?
� De ce aţi făcut asta?
[...]
� Sunt lecţii care îmi plac. Pe acestea le predau cu căldură, cu pasiune chiar... [...] Alte lecţii le predau uscat, acelea care nu-mi plac, de pildă Mihai Viteazul, care i-a legat pe ţărani de pămînt, robindu-i şi mai mult boierilor. Nu-mi place Constantin Brîncoveanu, care a jupuit ţara şi a adunat averi nemăsurate...
[...]
� Dar la Cartea de citire scrie altfel...
� Fals. Fals. Cartea de citire e falsificată în multe locuri. Cunosc adevărul din documente...
� Cu asemenea documente, cu asemenea învăţători, n-avem ce face. Eşti pensionar?
� Da. Cu prelungire în activitate.
� Ţi-am tăiat prelungirea. Părăseşte şcoala.
� O s-o părăsesc...
� Acum!
[...]
â€� Să trăiÅ£i, copii! Să rămîneÅ£i sănătoÅŸi ÅŸi să nu uitaÅ£i a citi cartea cum nu e scrisă, cum v-am învăţat eu. [...] Adevărul, să căutaÅ£i adevărul în cărÅ£i. Sînt ÅŸi cărÅ£i mincinoase. Multe. Să învăţaÅ£i a le deosebi pe cele bune de cele rele...”
― Zaharia Stancu, پابرÀµÙ†Àµâ€Êô‡Ø�

“Dar, dacă am cerceta lucrurile fără interesul de a dovedi ceva prin ele, am putea vedea într-o zi ce oceane de fapte inutile, de fapte leneÈ™e, au fost în lume. Toată lenea lumii ni s-a ascuns.”
― Constantin Noica

“N-ar trebui să aveÈ›i atâta încredere în oameniâ€� în adevărul oamenilorâ€� Istoria e viaÈ›a ideilor. Nu oamenii o scriu, ci vremurile. Iar adevărul oamenilor este cuiul în care își agață fiecare È™apca.”
― Svetlana Alexievich

“Din păcate, elevii nu fac decât să memo-
reze o nesfârÈ™ită litanie, când vocaÅ£ia reală a istoriei ar fi tocmai exerciÈ›iul de inteligenţă. Istoria pare a fi rămas la obiectivul de a forma patrioÈ›i, nu oameni capabili de a judeca independent lumea È™i evenimentele.”
― Lucian Boia, Istorie ÅŸi mit în conÅŸtiinÅ£a românească

“Tot ce merge rău în România nu decurge din vreo orientare greÈ™ită sau din proasta gestiune românească; de vină sunt ceilalÈ›i: ceilalÈ›i care ne-au prădat, ca È™i ceilalÈ›i care nu ne-au sărit în ajutor când aveau datoria să o facă.”
― Lucian Boia, Istorie ÅŸi mit în conÅŸtiinÅ£a românească

“Istoria aceasta cu români altfel decât ceilalÈ›i È™i supuÈ™i persecuÅ£iei celorlalÅ£i, paradoxală combinaÈ›ie de superioritate iluzorie cu un obsedant complex de inferioritate, ilustrează o stare de spirit nepotrivită vremurilor de azi. Actualizarea insistentă a unui trecut glorificat È™i abandonarea în mrejele lui perpetuează confruntarea în raport cu ceilalÈ›i È™i imobilismul în raport cu noi înÈ™ine.”
― Lucian Boia, Istorie ÅŸi mit în conÅŸtiinÅ£a românească

“Să o spunem fără înconjur: deriva dinastică rămâne pentru România o pată ruÅŸinoasă. Nu poate fi invocat un simplu accident al istoriei, e o dereglare izvorâtă din factori binecunoscuÅ£i: insuficienta maturizare ±è´Ç±ô¾±³Ù¾±³¦Äƒ, cultura acceptării mai curând decât a rezistenÅ£ei, reflexulpaternalist... Românii l-au avut pe CeauÅŸescu fiindcă l-au meritat (nu toÅ£i, dar mulÈ›i). Orice societate are ceea ce merită.”
― Lucian Boia, De ce este România altfel?

“Istoria era sfântă pentru noi, dar ne petreceam vreme rectificând-o. Reintroduceam în ea pe Dumnezeu, numele familiei, continuitatea, veÈ™nicia pe care smintiÈ›ii vruseseră să le izgonească. O cârpăceam. Și izbuteam astfel să ne mai sprijinim pe ea. Ea se îndepărta puÈ›in câte puÈ›in de realitate, de evoluÈ›ia spiritelor, de mersul È™tiinÈ›ei. Dar ce importanță avea! Noi trăiam într-o È›ară reală, care nu era cea a alegerilor republicane, a domnului Gambetta, a domnului Blum, a domnului Daladier. Ritmul istoriei era atât de bramburit ca acela al anotimpurilor, ca acela al prostănacilor, când se porneÈ™te să plouă în iulie. Prezentul nu se mai pregătea să se preschimbe, încă de-a doua zi, într-un trecut ce urma să vină. Era altceva, o monstruozitate, o aberaÈ›ie. Viitorul se schimba mult. Trebuia să încerci să legi direct un viitor, vai!, încă îndepărtat de un trecut, vai!, îndepărtat de-a binelea, Prezentul nu era nimic altceva decât o lungă È™i sinistră paranteză. Noi trăiam într-o istorie a lui Dumnezeu È™i în tradiÈ›iii de familie care făceau din noi, într-o lume străină, cavalerii alienaÈ›i ai unei mitologii dispărute.”
― Jean d'Ormesson, Din voia Domnului

“Istoria nu are niciodată sfârÈ™it.”
― Jean d'Ormesson, Din voia Domnului

“Deznodămintele cad ca trăsnetul. Nu cele ale istoriei, care nu vin niciodată. Ci cele ale vieÈ›ii, care vin foarte repede.”
― Jean d'Ormesson, Din voia Domnului

“Mi s-a părut că am înÈ›eles, încă din acea perioadă, că oamenii, evenimentele, istoria sunt întotdeauna ambigui È™i că acordul spiritelor este arareori altceva decât o neînÈ›elegere binecuvântată de zei.”
― Jean d'Ormesson, Din voia Domnului

“Viteza se strecură pretutindeni, în călătorii, în obiceiuri, în mersul istoriei, care după cum repeta fiecare, se accelera, în È™tiință, în modă, È™i până È™i în literatură.”
― Jean d'Ormesson, Din voia Domnului

“(...) ne făcea să ne închipuim că lucrurile nu se schimbaseră deloc. Numai că îmbătrâniserăm asta era tot. Luasem, încetul cu încetul, locul părinÈ›ilor sau a bunicilor noÈ™tri, devenisem părinÈ›ii noÈ™tri, iar copiii ne înlocuiseră, deÈ›inând la rândul lor rolurile pe care le jucasem odinioară sub măștile copilăriei È™i adolescenÈ›ei. Urcasem, sau poate coborâsem, cu o treaptă în istoria acestei lumi, È™i ceea ce fusesem noi cândva aveau să fie alÈ›ii astăzi. Căci ceea ce miÈ™că în primul rând, chiar atunci când nimic nu se miÈ™că, este timpul imobil, care nu deplasează nimic, dar care macină dinăuntru, care îi strecoară în noi pe părinÈ›ii noÈ™tri, vârsta lor înaintată, osteneala lor È™i care le injectează altora tinereÈ›ea, forÈ›a, aviditatea noastră de a cunoaÈ™te È™i tot ceea ce am fost noi.
Timpul însă nu se mulÈ›umeÈ™te cu aceste translaÈ›ii lineare, cu această biologie în miÈ™care. El amestecă structurile È™i constelaÈ›iile, modifică corelările, transformă perspectivele È™i raportul de forÈ›e. Lumea se schimbă necontenit pentru că îmbătrâneÈ™te. Ea se schimbă mai ales pentru că echilibrele vieÈ›ii nu încetează niciodată să se rupă. Ele se rup, dar sunt menÈ›inute, mai mult sau mai puÈ›in artificial, în virtutea legilor È™i a deprinderilor, în virtutea tradiÈ›iei È™i a voinÈ›ei. Și-apoi, deodată, întregul edificiu, la capătul nervilor È™i al puterii, se prăbuÈ™eÈ™te într-o revoluÈ›ie sau un război, într-un cataclism social, din care nu vor mai supravieÈ›ui decât amintiri È™i mituri. Caleidoscopul se reorganizează pe combinaÈ›ii diferite. Și un nou ev începe, care se va prăbuÈ™i la rândul lui, după multă risipă de glorie È™i sânge.”
― Jean d'Ormesson, Din voia Domnului

“Timpul este ca marea: nu poÈ›i calcula bine distanÈ›ele. De-abia întorci capul È™i totul dispare. O viață întreagă nu ajunge totuÈ™i ca să lase trecutul nostru să-È™i ocupe în sfârÈ™it locul ce i se cuvine în eternitatea îngheÈ›ată a istoriei lipsite de pasiune. Istoria este amestecată cu viaÈ›a noastră. Murim întotdeauna prea repede pentru ca ea să aibă timp să se detaÈ™eze. ViaÈ›a noastră, în schimb, este aproape de pe acum de istorie pentru cei ce se nasc după noi. După ce o să se mai răceasă puÈ›in va semăna pentru totdeauna cu imaginea ei imobila.”
― Jean d'Ormesson, Din voia Domnului

“ÃŽn lenta curgere a istoriei, cu sinozitățile, cu ezitările, cu mlaÈ™tinile sale, cu timpii săi morÈ›i, apar dintr-o dată, È™i adesea în durere È™i sânge, avalanÈ™e de violenÈ›e È™i de relativă simplicitate.”
― Jean d'Ormesson, Din voia Domnului

“Istoria se desfășoară de obicei cu o încetineală vicleană în care se împletesc inextricabil efectele È™i cauzele, originile È™i declinul. Aici, în acea zi, ceea ce trăiam era pur si simplu un sfârÈ™it de istorie.”
― Jean d'Ormesson

“Sistemele se prăbuÈ™eÈ™c pentru că sunt sisteme. Dar tocmai pentru că sunt sisteme, elementele care le alcătuiesc rămân multă vreme fără întrebuinÈ›are după năruirea ansamblului ale cărui părÈ›i erau. Lipsite de legăturile È™i de sensul lor, ele întâmpină multe greutăți ca să se organizeze din nou. Nu reuseÈ™c, în realitate, decât constituind noi sisteme, la fel de geniale È™i la fel de nedrepte ca È™i cele care le-au precedat - poate ceva mai geniale È™i ceva mai nedrepte? aceasta-i întrebarea -, dar care, în orice caz, vor fi distruse la rândul lor. E ceea ce denumim istorie în care, ca în acele teorii ale fizicii unde alternează explicaÈ›iile de undă cu cele prin corpuscul, se pot citi fără deosebire etapele conÈ™tiinÈ›ei către desăvârÈ™irea sa sau succesiunea nedefinită a formelor, a evoluÈ›iilor È™i a ciclurilor, mai mult sau mai puÈ›in lipsite de sens, mai bogată în orice caz în iluzii decât în progres.”
― Jean d'Ormesson, Din voia Domnului

“Izolarea la care au fost supuÈ™i basarabenii în timpul regimului È›arist a făcut ca aceÈ™tia să nu fie pregătiÈ›i pentru evenimentele care au avut loc în anii 1917â€�1918. După cum am văzut în capitolele precedente, unii dintre ei se „deÈ™teptauâ€� în timpul studiilor din marile oraÈ™e ale Imperiului Rus, când luau exemplu de la estonieni, polonezi, ucraineni etc. Văzând că aceÈ™tia vorbeau în propria limbă, aveau un cult pentru propriii lor scriitori etc., moldovenii au început să aibă idealuri precum introducerea limbii române în È™coală, biserică È™i administraÈ›ie sau chiar proclamarea unei autonomii locale în Basarabia. Acestor idealuri li se adăuga, sub influenÈ›a miÈ™cărilor socialiste din Rusia, necesitatea de a dobândi „pământ È™i voieâ€�, cum spuneau ei, ceea ce se traducea prin introducerea votului universal È™i realizarea unei reforme agrare. ÃŽn special aceste două deziderate îi mobilizau pe moldoveni, iar pământul era cerinÈ›a cea mai importantă pentru ei. ÃŽn ceea ce priveÈ™te unirea cu România, aceasta nu exista în lista de deziderate ale elitei basarabene în 1917, cu mici excepÈ›ii. AtaÈ™amentul față de Rusia era unul puternic, moldovenii considerând că problemele pe care le întâmpinau se datorau doar regimului È›arist. Guvernul provizoriu sau „vremelnica stăpânireâ€�, cum i se spunea, avea o componentă socialistă solidă, ceea ce le dădea încredere românilor din Basarabia că viitorul le va aduce realizarea reformelor sociale de care aveau nevoie. Pe de altă parte, majoritatea moldovenilor nici nu erau conÈ™tienÈ›i de apartenenÈ›a lor la poporul român, mulÈ›i aflând de acest lucru cu ocazia intrării în contact cu fraÈ›ii lor de peste Prut, pe frontul din România. ÃŽn plus, chiar dacă unii ar fi vrut, în sinea lor, ca Basarabia să se unească cu România, acest lucru părea imposibil din moment ce România era aliată cu Rusia în război.”
― Andrei Popescu, Elita Basarabiei la 1917-1918. Zece personalități care au făcut Unirea

“Originea familiei Miclescu este un subiect încă deschis. Oficial, întemeietor al acestui neam este considerat a fi IonaÈ™co diacul din GugeÈ™ti, trăitor la sfârÈ™itul secolului al XVI-lea È™i începutul secolului al XVII-lea, al cărui fiu, Gligorie, a avut în stăpânire satul MicleÈ™ti, iar urmaÈ™ii săi au adoptat numele Miclescu de la această moÈ™ie. De la aceÈ™tia È™i până în zilele noastre există o continuitate clară de la o generaÈ›ie la alta, demonstrată de documente. Rădăcinile familiei sunt însă mult mai vechi È™i merg probabil până în secolul al XIV-lea. Apar însă pe parcurs câteva incertitudini, iar istoricii È™i genealogiÈ™tii au lansat de-a lungul timpului mai multe supoziÈ›ii, făcând totodată o serie de confuzii.”
― Andrei Popescu, Jean Miclescu: boierul de la CălineÈ™ti

“Consider că acest volum nu este nicidecum destinat doar celor care au strămoÈ™i comuni cu ai mei, ci tuturor celor pasionaÈ›i de istorie. Parcurgând paginile acestei cărÈ›i È™i descoperind amănuntele biografice ale personajelor, cititorul va putea afla detalii despre viaÈ›a oamenilor de rând din ultimele trei secole. Prin ochii lor se poate vedea, de exemplu, cum trăiau odinioară țăranii olteni, munteni ori ardeleni sau cum unii dintre aceÈ™tia s-au ridicat prin propriile puteri È™i au ieÈ™it din sărăcie. De asemenea, cititorul poate descoperi amănunte din viaÈ›a unor preoÈ›i, învățători, ³¾±ðÈ™³Ù±ðÈ™³Ü²µ²¹°ù¾± sau negustori din secolele XVIII-XX, dar È™i legende transmise din generaÈ›ie în generaÈ›ie. Cel care va avea răbdarea să citească această carte va vedea prin ochii personajelor cum au fost resimÈ›ite de populaÈ›ie diverse evenimente majore din trecut, cum a trecut ea prin războaie, revoluÈ›ii, ocupaÈ›ii străine, persecuÈ›ii politice, prizonierat, crize economice, reforme, epidemii, migraÈ›ii sau crime. StrămoÈ™ii mei provin din diverse zone ale țării, din Muntenia, Oltenia, Ardeal, Banat, dar È™i din afara graniÈ›elor României, de pe teritoriul actual al Bulgariei, Austriei È™i Cehiei. Majoritatea sunt români, dar printre înaintaÈ™i se numără È™i germani (saÈ™i, È™vabi, sudeÈ›i, austrieci), bulgari sau cehi. Și ca religie ei sunt diverÈ™i, pe lângă ortodocÈ™i existând lutherani, romano-catolici sau greco-catolici. Din punctul de vedere al clasei sociale, majoritatea strămoÈ™ilor au fost la origine țărani, dar mulÈ›i dintre ei au migrat către oraÈ™e în decursul secolului al XIX-lea sau la începutul veacului următor, devenind funcÈ›ionari, ³¾±ðÈ™³Ù±ðÈ™³Ü²µ²¹°ù¾± sau comercianÈ›i.”
― Andrei Popescu, Călătorind prin istorie, alături de strămoÈ™i. PoveÈ™ti cu țărani, preoÈ›i, învățători, negustori È™i ³¾±ðÈ™³Ù±ðÈ™³Ü²µ²¹°ù¾± din secolele XVIII-XX